Cercetat penal pentru port de cutit

07Noi 00:00 2015 de brailei.ro Tipareste Articolul
La data de 24 februarie 2014, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Jirlău au fost sesizaţi de administratorul unui cafe-bar din localitate, despre faptul că, la data de 20.02.2014, în jurul orelor 21:30, localnicul F.Marian (40 de ani) a purtat fără drept un cuţit, în timp ce se afla în incinta localului.

În baza sesizării, poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că cel în cauză, în urma unor discuţii contradictorii pe care le-a avut cu alţi clienţi, a mers la maşina lui, de unde a luat un cuţit cu care a revenit în café-bar. În acel moment, administratorul unităţii l-a deposedat de cuţit şi i-a solicitat să părăsească incinta.

Cuţitul respectiv, având lama în lungime de 19,5 cm, a fost predat poliţiştilor şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase, în conformitate cu Codul penal.





  "Taguri" articol: