Pe teritoriul actual al comunei Galbenu, există sate aparţinând la două foste comune şi anume: Drogu şi Zamfireşti, formau comuna Drogu, iar Galbenu, Sătuc, Pântecani, formau comuna Galbenu. Potrivit tradiţiei, pentru denumirea satului Galbenu există două explicaţii, ambele deopotrivă plauzibile. Se presupune că denumirea vine de la primii locuitori care s-au stabilit aici, Banu şi Stroie Gălbinaşu veniţi din satul Gălbinaşi, judeţul Buzău. Pe de altă parte, denumirea satului se pune pe seama culorii galbene a florilor ce creşteau pe pajiştile din jurul satului.
Galbenu este o comună formată din satele Drogu, Galbenu (resedinta comunei), Pântecani, Sătuc si Zamfiresti.
Satul Drogu, al doilea ca mărime în comună, este datat în jurul anului 1800, când s-au stabilit aici primii clăcaşi, care, întâlniseră o plantă numită „drog”, au dat numele satului, Drogu. La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul era reședința comunei cu același nume, din plasa Râmnicul de Jos a județului Râmnicu Sărat. Comuna Drogu avea în componență satele Drogu și Andreești, cu 938 de locuitori; aici funcționau o școală de băieți cu 32 de elevi fondată de locuitori în 1882 și o biserică ortodoxă zidită tot de locuitori în 1857. În 1925, Anuarul Socec consemnează comuna în aceeași componență, în plasa Orașul a aceluiași județ, cu o populație de 1002 locuitori.În 1950, comuna a fost inclusă în raionul Făurei al regiunii Galați. În 1968, comuna Drogu a fost desființată și inclusă în comuna Galbenu, care a fost transferată la județul Brăila.
Satul Sătuc, acesta datează aproximativ din anul 1782, când s-au stabilit aici primii locuitori veniţi din Slobozia-Ialomiţa. Satul a purtat numele de Slobozia-Galbenu, ca mai apoi să se adopte denumirea de Sătuc, pentru a se evita confuzia dintre satele cu denumirea de Slobozia care erau destul de multe. Denumirea a fost adoptată de cetăţeni prin diminutivul lui „sat”, datorită numărului mic de locuitori în comparaţie cu Galbenu.
Satul Zamfireşti, aşezare mai nouă, datând din anul 1921 şi care s-a întemeiat prin mutarea locuitorilor satului Udreşti care se afla la sud-vest de actuala aşezare, mai aproape de baltă, a avut pe rând mai multe denumiri, care persistă şi astăzi în vorbirea locuitorilor: Zamfireşti, Udreşti, Andreieşti.
Satul Pântecani, monografia bisericii, precizează că acesta este un sat mai vechi decât Galbenu, care a fost întemeiat de un oarecare Dan Pintecan, venit aici din raiaua Brăilei.
Contact primaria Galbenu: Localitatea: Galbenu, Judet: Braila, Tara: Romania, Cod postal: 817055, Telefon: 0239-696270, Fax: 0239-696270.

"Taguri" articol:
vezi lista articole