Marţi dimineaţa, la orele 10:30, T.Valentin (38 de ani), din Brăila, administrator al unei societăţi comerciale agricole, a sesizat la Postul de Poliţie Comunal Viziru faptul că, în ziua de luni, la orele 7:45, l-a depistat pe terenul societăţii pe R.Gheorghe (59 de ani), din comuna Viziru, care a sustras cantitatea de 52 kg de porumb ştiuleţi.
Poliţiştii au efectuat cercetări, prejudiciul a fost recuperat, iar în cauză au întocmit dosar penal pentru furt.
În seara zilei de 26 august 2014, la orele 19:30, poliţişti de la Poliţia oraşului Ianca l-au prins în flagrant pe localnicul A.Adrian (27 de ani), imediat după ce a sustras de pe o solă, care aparţine lui P.Niculae, din aceeaşi localitate, cantitatea de 200 kg de lucernă.
Prejudiciul cauzat, în valoare de 100 de lei, a fost recuperat şi predat păgubitului, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt.

"Taguri" articol:
vezi lista articole