Ieri, 10 septembrie 2014, la orele 6:10, B.Constantin (58 de ani), din municipiul Călăraşi, în timp ce conducea autoutilitara, pe DE 584, la km 42+400 metri, între localităţile Însurăţei şi Viziru, a surprins şi accidentat mortal pe C.Ion (52 de ani), din comuna Victoria, care se deplasa pe mijlocul părţii carosabile.
Poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei au efectuat cercetarea la faţa locului, cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

"Taguri" articol:
vezi lista articole