Soferi depistati la volan sub influenta alcoolului
18Sep
09:58
2013
de brailei.ro
Tipareste Articolul
Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat 0,47 mg/l alcool pur.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal, în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002 (republicată).
•
Luni seară, la orele 21:40, poliţişti din cadrul Secţiei 3 de Poliţie Rurală Făurei au urmărit şi oprit în trafic, pe strada Unirii, din comuna Ulmu, autoturismul condus de M.Gigi (41 de ani), localnic, care a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al poliţiştilor.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,96 mg/l, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie şi i s-a întocmit dosar penal, conform O.U.G.195/2002 (republicată).
•
La data de 17.09.2013, la ora 1:05, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat în trafic pe D.Fănel (21 de ani), din oraşul Însurăţei, în timp ce conducea autoturismul, pe raza localităţii de domiciliu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că avea în aerul expirat 0,47 mg/l alcool pur, fapt pentru care i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal.
"Taguri" articol:
vezi lista articole



