Update 09 iulie 2018: Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 9 iulie a.c., decretul privind revocarea din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a doamnei Laura Codruţa Kovesi.
Update 28 februarie 2017: Decizia CCR: Curtea a constatat că a existat și există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție şi Guvernul României, generat de acțiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție de a-și aroga atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017, cu încălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului, prevăzute de art.115 alin.(4) și (5) din Constituție, respectiv ale Curții Constituționale, prevăzute de art.146 lit.d) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat că aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat (Guvernul României), care poate fi cenzurat doar în condițiile prevăzute expres de Constituție, respectiv doar pe calea controlului parlamentar, exercitat potrivit art.115 alin.(5) din Constituție.
Stirea initiala: Astazi, Curtea Constitutionala a Romaniei judeca cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României condus de Mihai Grindeanu, și Ministerul Public prin Direcția Națională Anticorupție condusa de Laura Cruduta Kovesi, cerere formulată de Președintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu!
Nota: CCR nu va putea da o alta solutie! Daca se va "spala pe maini" nu va fi in regula!