A fost batut la terasa si a murit acasa

23Aug 08:37 2013 de brailei.ro Tipareste Articolul
Un barbat si-a gasit fisfarsitul dupa ce a incasat un pumn la o terasa din cartierul Chercea. Un conflict spontan a avut consecinte dramatice pentru un barbat de 40 de ani care a murit in urma unor lovituri incasate de la un tanar de 24 de ani.

Tragedia a avut loc luni seara, pe 19 august, însă poliţiştii au fost anunţaţi despre moartea victimei abia a doua zi. Astfel, marţi, 20 august, la ora 11.50, ofiţerul de serviciu din cadrul IPJ Brăila a fost sesizat telefonic de către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila (SAJ), cu privire la faptul că în jurul orei 11.30, un echipaj al ambulanţei a constatat decesul brăileanului George Florin Roşca, în vârstă de 40 de ani, găsit fără suflare în propria locuinţă.

"În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi a survenit în urma mai multor leziuni suferite la cap", a precizat agent principal Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 19 august, în jurul orei 21.30, în timp ce se aflau pe terasa barului "La Muşat", situat pe strada Titu Maiorescu din cartierul Chercea, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, Costel Ghilic, în vârstă de 24 de ani, cu domiciliul stabil în comuna Scorţaru Nou, l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe Roşca.

"În urma acestui fapt, victima s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de suprafaţa betonată a terasei. La scurt timp, aceasta şi-a revenit şi s-a deplasat la domiciliul său, unde, în ziua de 20 august a decedat", a mai precizat sursa citată.

Agresorul, Costel Ghilic, a fost arestat ieri, pentru lovituri cauzatoare de moarte si risca sa petreaca intre 5 si 15 ani in inchisoare.





  "Taguri" articol:

Comentarii