Porturile de la Dunare din Braila, Galati si Tulcea sunt in forfota. Primele luni ale acestui an au inregistrat activitate crescuta in ceea ce priveste transportul de marfuri prin aceste portaluri. Datele arata ca traficul de mărfuri prin porturile Galaţi, Brăila şi Tulcea a crescut cu circa 30% în semestrul I din 2015 faţă de perioada similară din 2014, pe fondul creşterii cererilor pentru mai multe tipuri de mărfuri.
Traficul de mărfuri desfăşurat prin porturile Galaţi, Brăila şi Tulcea, în semestrul I din 2015, a fost de 4.108.341 tone, cu număr de 1.905 nave, potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi.
Astfel, în primele şase luni ale anului 2015, traficul fluvial a totalizat 3.301.589 tone, cu un număr de 1.689 nave, iar cel maritim 806.752 tone cu 216 nave.
"Creşterile realizate provin în principal din creşterea cantităţilor de cereale, nutreţuri pentru animale, produse alimentare, băuturi, tutun, laminate, cherestea, produse minerale brute (de carieră şi balastieră, ipsos, zgură, sare ), var, ciment, materiale de construcţie, minereuri de fier, minereuri neferoase, combustibili solizi (cărbune, cocs etc.)", se precizează în comunicat.
"În acelaşi timp, este posibil ca unii transportatori să îşi reconsidere rutele de transport, bineînţeles, în măsura în care pentru portul Galaţi Uniunea Europeană va acorda finanţare în vederea dezvoltării infrastructurii portuare, asigurării creşterii capacităţii de preluare a traficului de mărfuri, înlăturării blocajelor majore existente în reţelele de transport europene, inclusiv conectării nodurilor secundare la infrastructura TEN-T( inclusiv a nodurilor multimodale - autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale, inclusiv variante de ocolire). Spre exemplu, mărfurile care tranzitează Rusia către zona Orientului Îndepărtat, respectiv China, se vor redirija, probabil, prin Galaţi sau Constanţa, în funcţie de capacitatea acestor porturi de a prelua traficul de mărfuri", a spus Carmen Uzumtoma.

"Taguri" articol:
vezi lista articole