Depistaţi la volan, sub influenţa alcoolului sambata noapte. La data de 11 ianuarie 2013, la orele 2:55, poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au depistat în trafic pe B.Georgel (31 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiu, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,43 mg/l.
I-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal.
La orele 23:05, poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au depistat pe N.Tudorel (38 de ani), din municipiul Brăila, în timp conducea autoturismul, pe strada Şcolilor, având în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,47 mg/l.
Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Brăila, unde a refuzat să se supună recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal, conform prevederilor OUG 195/2002 (republicată).

"Taguri" articol:
vezi lista articole