Braila se mobilizeaza pentu a face parte din miscarea Let's do it Romania

27Sep 10:22 2013 de brailei.ro Tipareste Articolul
În Romania, totul a început cu filmuletul Estoniei, în vara lunii iulie 2009. Filmulețul, despre cum au reușit estonienii să pună în practică aceasta acțiune, a fost o adevărată sursă de inspirație și a circulat pe internet timp de câteva zile într-un ritm alert, stârnind multe discuții și întrebări. Fiecare persoană care îl vedea se întreba timid: “oare s-ar putea așa ceva și in România?”. Liana Buzea, președintele Asociației EcoAssist, a fost cea care a decis sa realizeze proiectul și în țara noastră. Așa a început totul!  Au urmat multe întâlniri și discutii, în vederea obţinerii unor reacţii sau chiar stabilirea unor variante de colaborare. Lucrurile s-au conturat treptat, iniţiativa grass-root a fost cea care a mers de la sine, oamenii alăturându-se cu entuziasm cauzei.

Pe 25 septembrie, peste 200 000 de voluntari au participat la curățenie în toată țara. Și nu ne-am oprit aici. În 2011, Ziua de Curăţenie Naţională a fost 24 septembrie, atunci când peste 300 000 de voluntari au venit să cureţe România de gunoaie!

Anul acesta, peste 50 de ţări din întreaga lume vor organiza o zi de curăţenie generală, în perioada 15 martie-12 octombrie. România este pe harta mondială – Ziua de Curățenie Națională este 28 septembrie.

Ce nu stiati despre Let`s Do It, Romania!

Primul anunţ oficial a fost făcut pe data de 14 septembrie 2009, pe platforma asociaţiei EcoAssist, dar şi în presa central

Prima întâlnire de grup a avut 14 participanţi, toţi făcând parte din cercul iniţiatorilor

Ziua de Curățenie Națională a fost stabilită întâi pe data de 18 septembrie

Un jurământ de implicare în LDIR a fost creat şi semnat de către primii oameni din echipă, în cadrul primului teambuilding din 12 decembrie 2009. Acesta prezenta într-un limbaj prietenos principalele obiective în ceea ce privea implicarea voluntarilor, iar angajamentul asumat era unul de natură simbolică. 18 persoane au semnat jurământul de implicare în anul 2009, iar pe parcursul anului 2010 s-au strâns 41 de jurăminte

Harta Deșeurilor și procedura de cartare au fost un subiect fierbinte timp de aproximativ 5 luni de zile. Pentru că soluţiile din Estonia nu au fost compatibile cu situaţia României, am reluat acest procedeu de la zero

Au fost organizate 2 conferințe naționale pe parcursul proiectului, ambele în București. Scopul acestora a fost de a comunica și schimba informații cu echipele locale, dar și pentru a motiva și suda echipa de proiect

Există și bijuterii handmade LDIR – cercei, medalion și insignă

Spoturile TV au fost filmate într-o singură zi, la Cheia, cu o echipă formată din numai 3 persoane

Spotul “La Copac” a fost gândit pe loc de copywriterul Dragoș Frățilă și filmat chiar înainte de a se încheia ziua de filmare

Pentru filmarea testimonialului cu Holograf am întrebat pe Twitter cine ne poate ajuta cu filmarea și ne-am trezit cu Freaka Da Disc la locație J

Imnul proiectului a fost realizat și înregistrat într-o singură săptămână de trupa Partizan și are și o sonerie pe măsură

LDIR are și un joc propriu

Cu o săptămână înainte de ziua de curăţenie pe harta deşeurilor erau identificate aproximativ
     6500 de mormane de deşeuri, iar procentul de acoperire a teritoriului depăşea 60%

Județul Ilfov a fost cel mai dorit județ pentru curățenie. În două zile de la furnizarea codurilor de acces voluntarilor înscrişi online, acest judeţ a fost „rezervat” în întregime

Dacă ar fi să calculăm contribuția voluntarilor la proiect, aceasta ar acoperi 92,64% din totalul fondurilor atrase, ceea ce dovedeste caracterul unic al LDIR


In Braila, locul de intalnire este Parcarea Benzinariei din statiunea Lacu Sarat, ora de intalnire: 9.00. Transportul echipelor catre zonele de curatenie este asigurat de Primaria Municipiului Braila prin SC Braicar SA.
In dimineata zilei de sambata, 28 septembrie 2013, frecventa cu care vor circula tramvaiele catre Statiunea lacu Sarat este de 15 minute.
Participa aproape 1000 de voluntari din urmatoarele institutii:
-    Primaria Municipiului Braila
-    Serviciul de Utilitate Publica de Administrare si Gospodarire Locala
-    Operatori de salubritate (Braicata, Eco, Rer)
-    Penitenciarul Braila
-    Penitenciarul Tichilesti
-    Jandarmeria
-    Ocolul Silvic
-    Garda de Mediu
-    Agentia pentru Protectia Mediului
-    Metro
-    Liceul “Panait Cerna”
-    Colegiul “Gh. M Murgoci”
-    Scoala “Mihu Dragomir”
-    Colegiul ethnic “Edmond Nicolau”
-    Scoala Generala “George Cosbuc”
-    Scoala Generala “Fanus Neagu”
-    Scoala Generala “Mihai Eminescu”
-    Scoala Speciala Rm. Sarat
Operatorii de salubritate din municipiu si operatorul care deserveste groapa ecologica nu vor percepe taxe de colectare si depozitare pentru activitatea de sambata, 28 09 2013.
Pentru informatii suplimentare si inscrieri, voluntarii pot suna la 0751 317 294.





  "Taguri" articol:

Comentarii