Statul s-a gandit sa dea un sprijin financiar medicilor rezidenti, adaugand la salariile derizorii suma de 150 euro. Guvernul si-a luat angajamentul de a le livra in conturi suma de 150 euro pana la sfarsitul acestei saptamani. Tinerii asteapta sa vada fizic initiativa statului, mult asteptata.
Ministerul Sănătăţii a emis deja ordinul pentru aprobarea normelor de aplicare a burselor pentru medicii rezidenţi, urmând doar să fie semnat.
Bursele medicilor rezidenţi se vor acorda după data de 20 a lunii curente pentru luna anterioară.
Cei care vor beneficia de bursa speciala sunt toţi cei care au încheiat un contract individual de muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată cu un anumit spital, însă nu vor putea primi rezidenţii aflaţi în concediu de maternitate, de odihnă, care îndeplinesc o funcţie de conducere salarizată în sindicat, au contractul de muncă suspendat sau sunt arestaţi preventiv. Totodată, rezidenţii care, prin diferite angajamente, au un salariu brut mai mare de 3.000 de lei, nu vor putea să primească bursa de 670 de lei.
La nivel local, Braila numara 65 de medici rezidenti care îndeplinesc criteriile, salariul lor încadrându-se între 970 şi 1.407 lei, în funcţie de anul în care se află.

"Taguri" articol:
vezi lista articole