Ieri, la orele 17:30, S.Neculae, din satul Agaua, comuna Frecăţei, a sesizat telefonic la Postul de Poliţie Comunal Frecăţei faptul că un cioban de la stâna lui a fost găsit decedat în pădurea dintre digul împrejmuitor şi Braţul Măcin.
La locul indicat s-a deplasat imediat echipa operativă care a constatat că cele sesizate se confirmă, cadavrul fiind găsit întins pe sol, cu faţa în jos.
Poliţiştii au stabilit că victima se numeşte C.Răducan (39 de ani), din satul Cetăţuia, comuna Puieşti, judeţul Vaslui.
Corpul neînsufleţit a fost transportat la morga Serviciului Judeţean de Medicină Legală Brăila pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei exacte a morţii.
În cauză a fost întocmit dosar penal.

"Taguri" articol:
vezi lista articole