Culturile agricole brailene depind de sistemul de irigatii

16Mai 11:08 2013 de brailei.ro Tipareste Articolul
Daca pana acum o luna fermierii isi aratau ingrijorarea fata de inundatiile si pagubele produse de debitul mare al Dunarii, in conditile in care ploile nu s-au facut deloc resimtite in Baragan, seceta reprezinta noul pericol iminent.

Irigatiile reprezinta solutia salvatoare iar mobilizarea unui sistem complet integrat intr-un program continuu de irigare mentine pe linia de plutire, si chiar profit, rezultatele agricole plantate in primavara. Fermierii sunt constienti de atuurile pe care le vor avea utilizand irigatiile insa costurile mari ii tin cu mainile legate.

Sansele agricultorilor se leagă în principal de aplicarea unei OUG (din 22 aprilie 2013) privind suportarea de la stat a probelor tehnologice şi verificarea capacităţii de transport a canalelor de irigat. “Si chiar cu această facilitate, fermierii vor beneficia de apă la culturi (de la staţiile de punere sub presiune), numai dacă îşi achită datoriile şi comandă apoi apa, în baza unui contract încheiat cu ANIF”, a delarat dl. ing. Adrian Bârzoi, director tehnic la ANIF Brăila.

Braile inregistreaza totusi de la fermierii locali o cerere mare de apă pentru irigat în IMB, la Gradiştea, Jirlău şi Făurei, pe Terasa Brăilei.

Brăila are nevoie de minimum 14 miliarde lei pentru a scoate recolte bogate.




  "Taguri" articol:

Comentarii