Deciziile lui Ponta privind datoriile Poştei Române

07Noi 00:00 2015 de brailei.ro Tipareste Articolul
Prim-ministrul Victor Ponta a arătat că, în lipsa acestei decizii, Poşta Română ar fi intrat în insolvenţă şi ar fi riscat "închiderea".

Întrebat de jurnalişti dacă Guvernul a obţinut avizul Fondului Monetar Internaţional şi al Comisiei Europene pentru reeşalonarea datoriilor la Poşta Română, companie aflată pe lista unităţilor de stat monitorizate, premierul a afirmat că există toate aprobările necesare.

În urmă cu două săptămâni, premierul a anunţat că va trimite Corpul de Control să verifice situaţia de la Poşta Română şi Agenţia Domeniilor Statului, după ce a primit date care relevă că aceste două companii se află într-o situaţie economică dificilă, Poşta fiind chiar în pericol de insolvenţă.



  "Taguri" articol: