Duminică,31.08.2014, la ora 9.50, Marian P., din Brăila, a sesizat la poliţie faptul că, în timpul noptii, Ioan I. (59 de ani), din municipiu, a dispărut în apele fluviului Dunărea, după ce a ieşit din cortul amenajat pe mal.
"Poliţişti de la Postul de Poliţie Transporturi Navale au efectuat cercetări şi au stabilit că, în acea noapte, în jurul oreI 3.00, acesta a ieşit din cortul în care se afla şi, la scurt timp, cei doi prieteni cu care se afla au auzit zgomotul căderii în apă şi strigătele după ajutor", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Ieri, în jurul orei 15.00, echipajul din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care a efectuat căutări în fluviul Dunărea, a găsit corpul neînsufleţit al bărbatului. Acesta se afla la 200 de metri în aval de locul unde se afla cortul.

"Taguri" articol:
vezi lista articole