Intalnirea de ieri a decis continuarea activitatii CF Braila in fotbalul romanesc, autoritatile cat si potentialii finantatori mizand pe continuitatea echipei, dar urmarind o rasplatire financiara in functie de rezultatele pe care echipa le va obtine in meciurile jucate.
Dupa fapta, si rasplata vor fi sustinuti financiari jucatorii ce alcatuiesc lotul CF Braila.
"Avem certitudinea în acest moment că vineri (n.r. - astăzi), la ora 11.00, vom demara pregătirile. Vom beneficia şi anul acesta, şi la anul, de sprijinul administraţiei locale, dar nu cu implicarea de până acum. Aportul finanţatorilor va fi cel decisiv, dar banii vor veni în funcţie de rezultatele pe care le vom obţine, de imaginea pe care o vom face oraşului şi judeţului Brăila", a spus Adelin Soare, preşedintele CA al CF Brăila.
"Suntem la zi cu datoriile către stat acum, impozitele şi taxele au fost plătite, urmează ca prioritate majoră plata salariilor. Probabil că până la sfârşitul lunii august să fim la zi şi cu plata salariilor", a continuat Adelin Soare.

"Taguri" articol:
vezi lista articole