Ceasul rau a adus tragedie intr-o tanara familie: un autoturism in care se aflat sotul, sotia si copilul de umai 10 ani, a fost implicat intr-un accident auo cu urmari neferictite. Femeia şi-a pierdut viaţa, iar soţul ei şi fata în vârstă de 10 ani sunt în stare gravă la spital.
Accidentul s-a produs pe DN 2B, la ieşirea din oraşul brăilean Ianca. Autoturismul personal condus de catre Marian B. (46 de ani), din satul Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii, a pierdut controlul maşinii şi a pătruns pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din autoutilitară şi semiremorcă, condus de către Ionuţ F. (32 de ani), din comuna Stulpicani, judeţul Suceava.
Cele două victime accidentate grav au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale, iar minora a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni” Bucureşti.

"Taguri" articol:
vezi lista articole