În ziua de 19 martie 2014, între orele 10:00-13:00, poliţişti de la Poliţia oraşului Făurei, Secţia 3 de Poliţie Rurală Făurei şi Postul de Poliţie Comunal Ulmu au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică, prevenirea şi diminuarea fenomenului infracţional, fiind desfăşurate şi activităţi de prevenire în unităţile de învăţământ şi în zona adiacentă acestora.
Forţele de ordine au legitimat 35 de persoane, au verificat în trafic 21 de autovehicule şi au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.615 lei, conducătorilor auto care au încălcat normele de circulaţie rutieră.
La data de 18 martie 2014, în intervalele orare 6:00-14:00 şi 14:00-21:00, poliţişti de la Poliţia oraşului Ianca au desfăşurat două acţiuni pe raza de competenţă, pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă, precum şi pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă prevederile Codului Rutier.
Pe timpul desfăşurării activităţilor specifice, poliţiştii au controlat în trafic 72 de autovehicule şi au constatat 15 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 5.610 lei, fiind reţinute în vederea suspendării 4 permise de conducere.
Miercuri, 19 martie 2014, între orele 10:00-12:00 şi 14:00-22:00, poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei şi Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru au organizat şi desfăşurat 4 acţiuni pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică, prevenirea şi diminuarea fenomenului infracţional, efectuând şi verificări privind legalitatea transporturilor de mărfuri, în vederea combaterii evaziunii fiscale şi pentru identificarea conducătorilor auto care încalcă normele legale în vigoare.
Forţele participante au legitimat 38 de persoane, au verificat în trafic 27 de autovehicule şi au constatat 21 de contravenţii, 13 dintre acestea fiind prevăzute de Codul rutier, pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 9.520 de lei, fiind reţinut şi un permis de conducere.
În ziua de 19.03.2014, între orele 7:00-13:00, efective de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Brăila şi Poliţiei oraşului Însurăţei au acţionat pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat civic corespunzător și creării cadrului operaţional necesar desfășurării în condiții de siguranță a traficului rutier, în scopul diminuării riscului rutier şi a fenomenului infracţional.
Poliţiştii au urmărit, în special, combaterea depăşirilor neregulamentare, a nerespectării regimului legal de viteză, traversărilor neregulamentare şi a conducerii sub influenţa alcoolului.
Pe timpul acţiunii au fost constatate 88 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 22.100 lei, 37 dintre amenzi fiind aplicate pentru depăşirea vitezei legale, 12 pentru defecţiuni tehnice, 15 pentru neutilizarea centurii de siguranţă ş.a.. Totodată, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare şi ridicate în vederea suspendării două permise de conducere, pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Tot miiercuri, între orele 10:00-14:00, poliţişti de la Biroul Proximitate şi Ordine Publică au acţionat în municipiu, cu scopul de a preveni comercializarea şi transportul ilegal de ţigări.
Poliţiştii au legitimat 32 de persoane, au controlat 16 autovehicule oprite în trafic şi au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, conform Legii 61/1991 şi O.U.G. 195/2002, valorând, în total, 440 de lei. De asemenea, au fost întocmite două dosare penale şi ridicate în vederea confiscării 500 de pachete cu ţigări, în valoare de 5.000 de lei.
A fost oprit în trafic autoturismul condus de C.Marius (25 de ani), din municipiul Brăila.
În urma controlului efectuat în maşină, poliţiştii au găsit un număr de 500 pachete cu ţigări, pentru care nu existau documente legale care să ateste provenienţa lor.
Faţă de tânărul depistat a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de contrabandă, conform prevederilor Legii 86/2006, privind Codul vamal al României, iar pachetele cu ţigări au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor;
A fost depistat în trafic un autoturism cu număr provizoriu, condus pe Şoseaua Râmnicu-Sărat, de M.Nicu (61 de ani), din satul Scorţaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu.
La solicitarea poliţiştilor, acesta a prezentat documentele personale şi ale maşinii, stabilindu-se faptul că actele autoturismului erau completate în fals.
Conducătorul auto şi soţia acestuia, pasageră în autovehicul, au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului, în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii au continuat să efectueze verificări şi au stabilit că autoturismul în cauză figurează ca fiind înmatriculat cu alt număr provizoriu, la data de 19.07.2013, pe numele unei persoane din municipiul Bucureşti.
Bărbatul depistat a declarat că a achiziţionat autovehiculul în urmă cu câteva zile, din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi.
Acestuia i-au fost reţinute permisul de conducere, certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare, până la finalizarea cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirilor infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu număr fals, şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

"Taguri" articol:
vezi lista articole