Femeile sunt sfatuite sa fie prudente pentru a nu cadea plasa talharilor

24Iul 12:45 2013 de brailei.ro Tipareste Articolul
"Fii prudenta! Poti preveni talharia." - acesta este îndemnul adresat femeilor de către poliţişti, în cadrul unei noi campanii de prevenire, derulate la nivel naţional, în perioada iulie - august 2013.

Realizată de Poliţia Română, în parteneriat cu Agenţia de publicitate Mercury 360, campania urmăreşte creşterea gradului de informare a populaţiei feminine, cu privire la modalităţile de prevenire a tâlhăriei şi, pe cale de consecinţă, reducerea riscului de victimizare prin astfel de infracţiuni.
 
Momentul demarării campaniei a fost ales plecând de la datele statistice deţinute de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, conform cărora, majoritatea tâlhăriilor prin smulgerea de obiecte se produc pe timpul verii, când persoanele sunt îmbrăcate lejer şi îşi lasă bijuteriile la vedere, iar victimele sunt, în cele mai multe cazuri, femeile şi copiii.

La nivelul judeţului Brăila, în cursul semestrului I 2013, au fost înregistrate 30 fapte de tâlhărie, faţă de 70 înregistrate în perioada similară a anului 2012.  Dintre acestea, 17 s-au produs pe stradă (13 în mediul urban), 12 realizându-se prin metoda smulgerii de obiecte.

Punerea în practică a demersurilor preventive va presupune, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, transmiterea de recomandări, în cadrul unor întâlniri cu grupuri ţintă (asociaţii de femei, societăţi comerciale cu personal preponderent feminin) şi prin distribuirea de materiale informativ-preventive.

Pentru prevenirea victimizării prin infracţiuni de tâlhărie, poliţiştii brăileni vă adresează următoarele recomandări:
* Fiţi atentă la ceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră, pe stradă; nu vă lăsaţi distrasă de diferite activităţi precum cititul, accesarea internetului sau vorbitul la telefonul mobil;
* Evitaţi să vă deplasaţi noaptea pe alei întunecate sau străzi necirculate;
* Dacă trebuie să ieşiţi pe stradă seara târziu, alegeţi să fiţi însoţită de cineva care vă poate apăra în caz de pericol;
* Nu vă lăsaţi atrasă în locuri dosnice de către persoane care oferă spre vânzare diferite produse (de obicei, mai ieftine);
* Nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute, împreună cu dumneavoastră,  în scara blocului sau în lift;
* La intrarea într-un imobil, fiţi atentă, pentru a observa dacă în hol se află persoane dubioase;
* Fiţi prudentă cu persoanele care vă abordează sub diferite pretexte. Păstraţi  întotdeauna o distanţă care să vă ofere siguranţă, în caz că acestea vor încerca să vă smulgă bijuteriile sau telefonul;
* Nu vă afişaţi ostentativ cu  bijuterii sau alte obiecte de valoare;
* Nu permiteţi copiilor să aibă asupra lor sume mari de bani sau telefoane performante;
* Păstraţi poşeta/borseta în faţă, lipită de corp, protejată de unul dintre braţe;
* Dacă mergeţi pe trotuarul unei străzi, în apropierea zonei carosabile, ţineţi  poşeta/geanta pe partea opusă străzii, pentru a nu fi smulsă de infractori aflaţi pe biciclete sau motociclete;
* Dacă vi se pare că cineva vă urmăreşte, verificaţi acest lucru, traversând strada. Dacă individul respectiv alege aceeaşi rută, îndreptaţi-vă spre o zonă aglomerată sau intraţi într-un magazin şi cereţi sprijinul Poliţiei.





  "Taguri" articol:

Comentarii