Filmul DE CE EU va rula la Casa Tineretului

25Feb 08:39 2015 de brailei.ro Tipareste Articolul
Proiectie de gala la Braila. Casa de Cultura a tineretului pune la dispozitie spatiul necesar rularii unuia dintre cele mai asteptate filme ale anului: "De ce eu?", in regia lui Tudor Giurgiu.

Evenimentul este planificat pentru joi, 5 martie 2015, la care vor lua parte regizorul Tudor Giurgiu și actorii Emilian Oprea, Alin Florea, Liviu Pintileasa, Mihai Constantin, Andreea Vasile.

Trei dintre invitații care se vor întâlni cu publicul brăilean pe 5 martie sunt actori îndrăgiți ai Teatrului „Maria Filotti” din Brăila: Emilian Oprea, aflat la debut în rol principal într-un lungmetraj de cinema, Liviu Pintileasa, în rolul unui coleg al procurorului Cristian, și Alin Florea, care-l interpretează pe personajul inspirat de procurorul Alexandru Lele.



Lungmetrajul "De ce eu?" a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin și rulează în cinematografele din România din 27 februarie. Filmul este inspirat din cazul procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002. Bazat pe fapte reale, De ce eu? spune povestea lui Cristian (Emilian Oprea), un tanăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. Cristian investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă și se expune unor revelații dureroase și neașteptate.

Biletele pot fi achiziționate în avans, începând din 23 februarie, din rețeaua Bilet.ro, iar de la Casa de Cultură a Tineretului, doar în ziua proiecției, de la 16.00.


  "Taguri" articol:

Comentarii