Furturi la inceput de an

06Ian 15:24 2014 de brailei.ro Tipareste Articolul
Vineri, la orele 12:30, D.Daniela (32 de ani), din oraşul Însurăţei, a reclamat la Poliţie faptul că, în perioada noiembrie 2013- 2.01.2014, A.Petrică (26 de ani), din oraşul Amara, judeţul Ialomiţa, a pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea locuinţei surorii sale, amplasată în oraş, şi a sustras mai multe obiecte metalice.
Poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că suspectul a sustras trei grătare din fier, de la caminele de scurgere a apei pluviale, patru profile rectangulare şi trei burlane din tablî, prejudiciul cauzat fiind de 300 de lei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de furt calificat.  

În aceeaşi zi, la orele 8:00, B.Dorin (70 de ani), din comuna Frecăţei, a reclamat la Postul de Poliţie Comunal Frecăţei faptul că, în ziua anterioară, la orele 16:00, vecinul său, V.Gheorghe (60 de ani), i-a sustras, prin tăiere cu drujba, doi salcâmi plantaţi pe un teren neîngrădit, care îi aparţine.
Cu ocazia efectuarii cercetării la faţa locului s-a stabilit faptul că suspectul a tăiat copacii, cauzând un prejudiciu de 40 de lei, poliţiştii întocmindu-i dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Sâmbătă, la orele 11:10, C.Cristina, dispecer la o societate de pază, a sesizat la Poliţie faptul că s-a declanşat sistemul de alarmă de la un depozit din incinta unei firme situată pe strada Arţarului, din municipiu, iar agenţii de intervenţie au depistat acolo doi bărbaţi care intenţionau să sustragă bunuri.
Poliţiştii i-au identificat pe B.Mihai (27 de ani) şi S.Carolică (41 de ani), ambii din Brăila, iar în interiorul societăţii, între peretele depozitului şi gardul exterior, au fost găsite abandonate 8 bidoane cu ulei de transmisie, a câte 10 litri, pe care intenţionau să le sustragă.
În cauză s-a întocmit dosar pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
  





  "Taguri" articol:

Comentarii