Guvernul Ponta intretine si garanteaza realizarea podului peste Dunare

29Mai 10:02 2013 de brailei.ro Tipareste Articolul
Mult doritul pod peste Dunare este garantat de capul Guvernului aflat la carma tarii: premierul Victor Ponta a declarat marţi, la Brăila, că Guvernul va da garanţie de stat pentru realizarea mult discutatului pod peste Dunăre situat între Brăila şi Galaţi, care va face legătura cu judeţul Tulcea, dar nu a precizat suma.

“Vreau să îi felicit pe reprezentanţii autorităţilor locale din Brăila, Galaţi, Tulcea, care au fost săptămâna trecută la mine, pentru faptul că s-au înţeles între ei. Până acum, fiecare voia să îşi facă podul lui. Acum toată lumea face un singur pod, iar acesta este un lucru foarte bun. În ceea ce priveşte Podul, am discutat şi cu Ministerul de Finanţe să includem acest proiect în programul de garantare, cu garanţii suverane. Aceasta înseamnă că se realizează podul, inclusiv cu finanţare. În momentul în care ai garanţie de stat, finanţarea se găseşte foarte uşor. În acest moment, România este o ţară care găseşte şi accesează foarte uşor împrumuturi. Toată lumea vrea să ne împrumute, la dobânzi foarte bune. Nu putem să accesăm toţi banii care ne sunt puşi la dispoziţie, pentru că trebuie să rămânem în ţintele acelea de deficit. Da, o să dăm garanţie pentru acest proiect realmente strategic, cum este podul”, a spus Ponta.




  "Taguri" articol:

Comentarii