Infractiunile la regimul rutier nu lispesc in judet

21Mai 10:59 2013 de brailei.ro Tipareste Articolul
La data de 18.05.2013, la orele 21:30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au depistat în trafic pe M.Marius (29 de ani), din localitatea Vădeni, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe strada de legătură dintre Calea Galaţi şi Şoseaua Baldovineşti, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie şi i s-a întocmit dosar penal, conform prevederilor O.U.G. 195/2002 (republicată).

•   

La data de 19 mai 2013, în jurul orelor 19:00, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat, la intersectia străzilor Târgovişte şi Matei Basarab, pe brăileanul B.Cristi (24 de ani), care conducea un moped, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Faţă de acesta a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.




  "Taguri" articol:

Comentarii