Sâmbătă, la orele 13:15, poliţişti de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au fost sesizaţi de T.Vasile, din municipiul Bucureşti, despre faptul că, pe fondul de vânătoare 41- Ciocile, participând la o vânătoare organizată pe terenurile agricole, care aparţin localităţii Jugureanu, comuna Ulmu, un vânător a împuşcat o lebădă.
Poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că la vânătoare, organizată de o societate din Bucureşti, pentru speciile iepure de câmp şi vulpe, participau 18 vânători şi, la un moment dat, V.Lucian (52 de ani), din Bucureşti, posesor legal de armă de vânătoare, a împuşcat fără drept o lebădă, specie strict protejată de lege.
Deoarece lebăda era doar rănită, s-a luat măsura predării acesteia la Grădina Zoologică Brăila, pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare.
Arma de vânătoare şi 13 cartuşe au fost ridicate de la vânătorul în cauză, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de vânătoare fără autorizaţie legală, vânarea speciilor de vânat strict protejate, în alte condiţii decât cele legale şi uz de armă letală fără drept.

"Taguri" articol:
vezi lista articole