În noaptea de 28 spre 29 iulie 2013, la ora 1:10, S.Vasilică, din satul Constantin Gabrielescu, comuna Bordei-Verde, a sesizat la Poliţie, apelând numărul pentru urgenţe 112, faptul că a fost agresat de trei localnici, în timp ce se afla pe strada Principală din localitate.
Poliţiştii s-au deplasat imediat în locul indicat şi l-au depistat pe reclamant, care se afla căzut pe pamânt, fără a prezenta urme vizibile de violenţă, şi părea a fi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pe aceeaşi stradă au fost identificaţi şi cei reclamaţi, M.Dănuţ (25 de ani), M.Marian (19 ani) şi C.Ionel (24 de ani), care aveau asupra lor un topor, două furci şi o lopată.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi port ilegal de obiecte tăietor-înţepătoare şi se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt.

"Taguri" articol:
vezi lista articole