Inchis de acum 5 ani de zile, mall-ul Armonia se poate deschide luand forma unei fabrici care sa produca din nou locuri de munca pe piata braileana.
Un grup italian realizează o serie de expertize tehnice pentru a vedea în ce măsură clădirea proiectului poate fi transformată intr-o sala de productie. Dacă tranzacţia s-ar realiza, acesta ar fi al doilea mall care s-ar transforma într-o capacitate de producţie, după cel din Arad, deţinut de acelaşi investitor.
În vara anului 2009, centrul comercial dezvoltat de grupul RED, condus de britanicul Andrew Stear, era primul proiect de acest gen eşuat în România. După ce s-a pronunţat falimentul, la finalul anului 2011, proiectul a fost scos la vânzare la un preţ iniţial de 25 de milioane de euro, dar acesta a fost redus treptat până la un nivel de 10 milioane de euro, iar acum creditorii ar putea accepta o ofertă chiar şi sub acest nivel.

"Taguri" articol:
vezi lista articole