Minor cercetat in libertate pentru talharie

31Oct 14:00 2013 de brailei.ro Tipareste Articolul
În cauza privind tâlhăria comisă asupra minorei I.E. (14 ani), instanţa de judecată a respins propunerea de arestare preventivă a lui I.Auraş, care fusese reţinut pe ordonanţă, şi a dispus faţă de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 19 zile.

Reamintim că, în ziua de 28 octombrie 2013, la orele 19:20, minora a apelat numărul de urgenţă 112 şi a sesizat că, în timp ce se deplasa spre domiciliu, pe Şoseaua Buzăului, o persoană necunoscută i-a sustras prin smulgere telefonul mobil, după care a fugit.

În urma sesizării, în cauză a fost constituită echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului, care a stabilit din primele cercetări că un fost coleg de-al fetei, P.Ş. (14 ani), din municipiu, a apelat-o pe aceasta pe telefonul mobil, timp în care un alt minor, I.A. (17 ani), tot brăilean, i-a smuls telefonul din mână, după care a fugit către strada Comunarzi.

Cei doi minori, despre care s-a stabilit că au premeditat modul de acţiune, au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului, în vederea audierii şi cercetării cu privire la comiterea infracţiunii de tâlhărie.





  "Taguri" articol:

Comentarii