Casa Petre Stefanescu Goanga va gazdui maine, 11 iulie 2014, de la ora 18.00, videoproiecţia de fotografie Natură și aventură, actiune inclusa în cadrul proiectului Ascensiunea montană – cultură şi stil de viaţă, ce va fi derulat pe întreg parcursul anului 2014.
Organizatorii spun ca ”vor fi proiectate fotografii din expediţiile şi traseele montane derulate de membrii Asociaţiei Proilavia în Parcul Naţional Munţii Măcinului şi Podişul Dobrogei. Fundalul sonor al proiecţiilor va fi asigurat de Grupul Generaţii al Casei de Cultură a Municipiului Brăila şi membrii Asociaţiei Proilavia, care vor recita poezii şi vor interpreta cântece de drumeţie”.
Evenimentul este organizat de Casa de Cultura a Municipiului Brăila, în parteneriat cu Asociaţia Clubul de Turism Proilavia Brăila.

"Taguri" articol:
vezi lista articole