Plimbarea cu caruta l-a bagat in spital

07Noi 00:00 2015 de brailei.ro Tipareste Articolul
Sambata, 2.03.2013, la orele 17:00, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei oraşului Ianca a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, de G.S. (26 de ani), cu privire la faptul că, pe o stradă din satul Constantin Gabrielescu, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

După primirea sesizării, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei oraşului Ianca care a desfăşurat primele cercetări şi a stabilit că B.S. (73 de ani), din satul Constantin Gabrielescu, comuna Bordei Verde, în timp ce conducea, pe raza localităţii de domiciliu, atelajul hipo proprietate personală, s-a dezechilibrat şi a căzut pe sol.

S-a constatat că, în zona producerii accidentului, drumul este acoperit cu piatră, are denivelări şi gropi.

În urma evenimentului, cel în cauză a suferit mai multe leziuni corporale pentru care a fost transportat la U.P.U. Brăila, unde a primit îngrijiri medicale şi a rămas internat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.




  "Taguri" articol: