În zilele de sâmbătă şi duminică, poliţişti de la Poliţiile orăşeneşti Ianca, Făurei şi Însurăţei şi de la secţiile de poliţie rurală, împreună cu lucrători din cadrul I.J.J. Brăila, au acţionat în zonele de competenţă pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă şi a altor fapte antisociale, la discotecile, cafe-barurile cu program non-stop şi pe străzile adiacente unităţilor de alimentaţie publică şi de învăţământ, precum şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave, pe arterele de circulaţie din municipiu şi judeţ.
Forţele participante au efectuat controale la 70 de societăţi comerciale, 32 persoane fizice, 28 asociaţii familiale şi 21 întreprinderi individuale, au legitimat 173 persoane, dintre care 20 au fost controlate corporal sumar, şi au oprit în trafic pentru control 81 de autovehicule. De asemenea, au fost controlaţi 4 paznici sau angajaţi ai societăţilor specializate de pază, cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu stabilite în consemnele posturilor.
Pe timpul desfăşurării activităţilor specifice, au fost constatate 65 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 10.060 de lei, conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, Legii 12/1990 (republicată), privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi OUG 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice.
***
Efective de poliţişti din cadrul Biroului Rutier şi secţiilor de poliţie rurală au desfăşurat o acţiune pe arterele de circulaţie din municipiu şi pe drumurile naţionale din judeţ, pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool şi a nerespectării vitezei de deplasare.
Poliţiştii au efectuat 281 de testări cu aparatul etilotest, au constatat 83 de contravenţii (24 pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, două pentru depăşiri neregulamentare, 11 pentru defecţiuni tehnice constatate la autovehicule, 3 pentru traversări neregulamentare, una pentru consum de alcool, 27 pentru nepurtarea centurii de siguranţă ş.a.), pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 20.380 de lei.
De asemenea, pentru abaterile constatate, au fost reţinute în vederea suspendării 5 permise de conducere (3 pentru depăşire neregulamentară, unul pentru depăşirea vitezei legale de deplasare şi unul pentru consum de băuturi alcoolice) şi retrase 6 certificate de înmatriculare.

"Taguri" articol:
vezi lista articole