Pentru marcarea Zilei Internaţionale a Copilului, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, o serie de activităţi preventive, menite să reducă riscul de victimizare în rândul acestei categorii vulnerabile de populaţie şi să-i antreneze pe elevi în situaţii de viaţă în care să-şi verifice cunoştinţele şi deprinderile dobândite pe parcursul anului şcolar.
Seria activităţilor dedicate copiilor a debutat vineri, 30.05.2014, cu întâlniri pe care poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, ai compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi ai Poliţiei oraşului Ianca le-au avut cu elevi de gimnaziu din municipiul Brăila şi liceeni din oraşul Ianca.
Încă de la primele ore ale zilei, poliţiştii rutieri au organizat patrule şcolare formate din elevi ai unităţilor de învăţământ din municipiul Brăila, pentru ca aceştia să-şi însuşească regulile de circulaţie şi să-şi formeze deprinderi corecte de comportament rutier, astfel încât să nu fie implicaţi în accidente care i-ar putea costa sănătatea şi chiar viaţa.
Lecţiile de educaţie rutieră au continuat în incinta Promenada Mall Brăila, beneficiari fiind, de această dată, elevi de la Şcoala Gimnazială „Fănuş Neagu”. Copiii au fost întâmpinaţi aici de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier şi ai compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, care le-au reamintit principalele reguli pe care trebuie să le respecte atunci când se deplasează pe drumurile publice, în calitate de pietoni sau pasageri în autovehicule, pentru a nu fi implicaţi în evenimente cu urmări nedorite.
Poliţiştii au accentuat importanţa traversării străzii doar prin locurile permise şi a purtării centurii de siguranţă şi le-au reamintit semnificaţia marcajelor şi indicatoarelor rutiere pe care trebuie să le respecte în deplasările lor. Discuţiile au fost animate de un clovn, care, într-o manieră jucăuşă, i-a antrenat pe copii în rezolvarea unor situaţii cu care s-ar putea întâlni în trafic. În ultima parte a activităţii, elevii şi-au exersat imaginaţia, talentul şi cunoştinţele în cadrul unui concurs de desene pe teme rutiere, iar efortul lor a fost răsplătit la final cu premii dulci.
Un alt gen de manifestări dedicate copiilor a avut loc în oraşul Ianca. Aici, poliţişti din cadrul compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Poliţiei oraşului Ianca, alături de reprezentanţi şi voluntari ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila, au participat la un „Marş al Ţigării”, organizat şi desfăşurat împreună elevii celor două licee - „Constantin Angelescu" şi „Nicolae Oncescu”- din oraşul Ianca, în cadrul unui proiect educaţional mai amplu, „Zilele Siguranţei”. Activitatea a avut drept scop conştientizarea, îndeosebi de către minori, a efectelor nocive ale fumatului şi în cadrul acesteia elevii participanţi s-au deplasat, alături de oamenii legii, pe o arteră de circulaţie din oraş, purtând bannere cu mesaje antitutun realizate de ei.
La final, în Casa de Cultură a oraşului Ianca au fost rostite mesaje care să descurajeze fumatul şi a fost ţinut un moment de reculegere în memoria persoanelor ucise de tutun.
De asemenea, în ziua de 1 iunie, poliţiştii de la Serviciul Rutier au participat la manifestările organizate de Primăria Muncipiului Brăila, sub sloganul ”Pe aripile copilăriei”. În cadrul acestora, au fost organizate ateliere de lucru şi de prezentare a tehnicii poliţiştilor, în două dintre locurile publice aglomerate ale municipiului Brăila.

"Taguri" articol:
vezi lista articole