Politistii sunt in campanie de combatere a evaziunii in domeniul panificatiei

24Sep 14:35 2013 de brailei.ro Tipareste Articolul
Din dispoziția șefului Poliției Române, chestor-șef Petre Tobă, la data de 1 septembrie 2013 au fost demarate, în toată țara, controale pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, fiind efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie, fiind vizate inclusiv zonele în care se exportă cereale.

Astfel, în perioada 14- 21 septembrie, la nivel naţional, s-au desfăşurat acţiuni la care au participat poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi ale inspectoratelor de poliţie judeţene.

La nivelui Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, cei 413 poliţişti (dintre care 24 ofiţeri de investigare a fraudelor, 279 de ordine publică şi 113 rutieri), angrenați în acțiune, au efectuat 103 controale, dintre care 72 la societăți comerciale şi 31 la persoane fizice, fiind verificate și 207 mijloace de transport.

Polițiștii au constatat 4 infracţiuni, dintre care 3 la Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, și una la Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe. De comiterea acestora sunt suspectate 4 persoane, valoarea prejudiciului estimat fiind de 18.673 de lei.

De asemenea, au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 16 la Legea 12/1990 (republicată), privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite şi 21 la alte acte normative. Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate se ridică la 23.700 de lei.

Exemple:

* Ofiţeri de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală faţă de E.Valeriu (39 de ani), din Brăila, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, cu obiect de activitate fabricarea produselor de patiserie, a reţinut şi nu a virat la bugetul de stat, în perioada 2012- 2013, suma totală de 17.722 de lei, obligaţii cu reţinere la sursă, reprezentând venituri din salarii.

Acesta este cercetat pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
* A fost depistat în trafic J.Sorin (31 de ani), din Brăila, în timp ce transporta cu autotractorul cu remorcă, pe DJ 202, în localitatea Grădiştea, cantitatea de 15.040 kg seminţe de floarea- soarelui, fără a deţine documente de însoţire sau provenienţă a mărfii.
Cantitatea de seminţe, în valoare de 16.464 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar societăţii comerciale aparţinătoare, cu punct de lucru în comuna Racoviţa, judeţul Brăila, i s-a aplicat sancţiune contravenţională, conform Legii 12/1990 (republicată).





  "Taguri" articol:

Comentarii