Satenii din Varsatura vor beneficia de sistem de canalizare. Lucrările sunt prinse în cadrul unui program cu finanaţare europeană şi sunt executate de firma "Tancrad".
Lucrarile au inceput deja de saptamana trecuta iar suma alocată pentru lucrare se ridică la 3,2 milioane de lei, fără TVA.
În comuna Chiscani, există sistem de canalizare pe circa o treime dintre străzi, datorită unei investiţii făcute de la bugetul local.
"Am reuşit să facem investiţii importante pentru comunitate, cu bani de la bugetul local. Am alocat, de exemplu, 3,5 milioane de lei, pentru a pune canalizare pe câteva dintre străzile din comună. Lucrările se vor finaliza în luna august a acestui an, iar din acel moment 33% din suprafaţa comunei va fi acoperită cu reţele de canalizare", a declarat primarul Ion Crăciun.

"Taguri" articol:
vezi lista articole