Gazda pentru serate cu muzica si dans va fi restaurantul Dacia care ii asteapta pe brailenii trecuti de prima tinerete sa isi schimbe activitatile de weekend si sa faca terapie prin muzica, dans, concursuri dar si invitati surpriza.
"Dacia", din cadrul Hotelului "Traian", începând de vineri, 29 martie. Programul "Dansez cu tine", lansat de Unita Turism Holding, se adresează în special seniorilor, dar vor fi şi seri dedicate tinerilor, în cadrul unor evenimente aniversare.
Serile de dans vor fi organizate în fiecare vineri şi sâmbătă, de la ora 19, până la ora 22, exceptând zilele în care au loc nunţi sau alte acţiuni, care vor fi anunţate din timp. Intrarea este de 25 lei de persoană, în contul căreia se va putea face consumaţie.
"Încercăm să organizăm seri de dans pentru seniori, cu tango, vals, muzică bună, pentru că ne-am gândit să le oferim posibilitatea de a petrece momente plăcute într-un cadru elegant", a declarat Sorin Boşneag, directorul "Unita Turism" Brăila.

"Taguri" articol:
vezi lista articole