Sfarsit de saptamana cu actiuni de control al politistilor
12Mar
09:08
2013
de brailei.ro
Tipareste Articolul
De asemenea, poliţiştii au acţionat în pieţele agro-alimentare şi târgurile comunale săptămânale pentru protejarea populaţiei împotriva actelor sau faptelor ilicite de comerţ, a prevenirii furturilor din auto, precum şi a furturilor din buzunare, în mijloacele de transport în comun.
Şi poliţiştii de la Compartimentele Sisteme de Securitate şi Siguranţă Publică şi Patrulare din cadrul Biroului de Ordine Publică au desfăşurat activităţi specifice pentru verificarea respectării reglementărilor Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor, la societăţi comerciale asigurate cu paza proprie sau agenţi de pază, din cadrul societăţilor specializate de pază.
Forţele de ordine au efectuat controale la 56 de societăţi comerciale, au legitimat 163 de persoane, dintre care 89 au fost controlate corporal sumar şi 12 au fost conduse la sediile de poliţie pentru verificări, şi au verificat în trafic 55 de autovehicule.
Pe timpul desfăşurării activităţilor specifice, au fost constatate 41 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 4.265 de lei, conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, a Legii 12/1990 (republicată), privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, a OUG 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice, şi a Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor.
În urma controalelor efectuate, 17 agenţi de pază au fost sancţionaţi contravenţional deoarece au fost depistaţi în timpul serviciului, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice sau nu executau serviciul de pază, conform consemnului postului, fiind găsiţi dormind în timpul serviciului.
În dimineaţa zilei de 10 martie a.c., la orele 9:30, un echipaj din cadrul Biroului Ordine Publică, în timp ce executa serviciul de patrulare, a depistat-o, în Piaţa Săracă, din municipiu, pe brăileanca P.N. (39 de ani), care deţinea, în vederea comercializării, un număr de 5 pachete cu ţigări, pentru care nu avea documente legale.
Ţigările, în valoare de 55 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar celei în cauză i-a fost întocmit dosar penal, conform prevederilor Legii 86/2006.
"Taguri" articol:
vezi lista articole



