Soferi cheflii prinsi de politisti la volan de Rusalii
10Iun
12:51
2014
de brailei.ro
Tipareste Articolul
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,93 mg/l.
Prin urmare, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie şi i s-a întocmit dosar penal, conform prevederile Codului penal.
În dimineaţa zilei de 8 iunie a.c., la orele 8:30, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit în trafic şi pe G.Mihăilă (59 de ani), din municipiul Constanţa, în timp ce conducea autoturismul proprietatea sa, pe Şoseaua de Centură a municipiului, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal.
La data 9 iunie 2014, la orele 2:50, o patrulă din cadrul Secţiei 1 de Poliţie Rurală Brăila l-a oprit în trafic, pe raza satului Baldovineşti, comuna Vădeni, pe B.Alin (25 de ani), din acelaşi sat, care emana halenă alcoolică.
Acesta a refuzat testarea cu aparatul alcotest, manifestându-se violent, şi a fost condus la Spitalul Judeţean Brăila, unde, de asemenea, a refuzat să se supună recoltării de probe biologice de sânge.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
"Taguri" articol:
vezi lista articole



