In Braila exista aproape 300 de familii care au fost lasate fara alocatia pentru sustinere. Motivul: necompletarea tabelelor cu numarul concret al absentelor scolare de catre Inspectoratul Şcolar Judeţen (ISJ) Brăila catre Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială.
"Tabelul are rubrici clare, în care trebuie înscris numărul de absenţe sau se completează cu zero, dacă nu au fost deloc absenţe. Nu ştiu cum monitorizaţi situaţia absenţelor, pentru că pe primul semestru au fost 184 de copii neidentificaţi, în dreptul cărora nu a fost completată nicio rubrică în tabel, iar în semestrul al doilea, încă 106. Sunt aproape 300 de situaţii în care am eliminat beneficiul respectiv pentru familie. Am suspendat ajutorul pentru toată familia acestor elevi, chiar dacă existau şi copii care frecventează şcoala, iar rolul acestui beneficiu de asistenţă socială este tocmai combaterea absenteismului. Corespondenţa cu ISJ nu ne-a lămurit, de aceea am dispus anchete sociale la şcoli, şi rugămintea mea este ca situaţia absenţelor să fie monitorizată de un om specializat în informatică", a spus Adrian Ritzinger, directorul executiv al Agenţiei Judeţeane de Plăţi şi Inspecţie Socială.

"Taguri" articol:
vezi lista articole