Tanarul care acţiona în municipiu şi tâlhărea femei, distrăgându-le atenţia şi smulgându-le lănţişoarele pe care acestea le purtau la gât a fost identificat si retinut de judiciaristi.
În urma cercetărilor efectuate de judiciarişti de la Biroul de Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, în trei cauze penale privind săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, de către un bărbat necunoscut, astăzi a fost identificat autorul comiterii faptelor.
Acesta este G.Marius (37 de ani), domiciliat în comuna Movila Miresii, din judeţul Brăila, care a fost depistat pe raza municipiului şi căruia i s-a probat că, în zilele de 14 şi 16 iunie a.c. şi astăzi, la orele 8:40, a smuls de la gâtul a două părţi vătămate două lănţişoare din aur şi de la a treia un pandantiv, toate infracţiunile fiind săvârşite în zona străzii Roşiori, din municipiu.
În urma probatoriului administrat şi a investigaţiilor efectuate în teren, poliţiştii au recuperat toate bunurile sustrase, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.
La momentul depistării, acesta avea asupra lui suma de 155 de lei, provenită din vânzarea pandantivului (fapta comisă astăzi) şi, într-o pungă, obiecte de îmbrăcăminte pe care le purtase în ziua comiterii celei de-a doua tâlhării.
Faţă de acesta s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie şi, astăzi, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii atrag atenţia cetăţenilor să nu poarte, provocator, bijuterii sau alte accesorii valoroase, să evite să le poarte, mai ales dacă au mâinile ocupate cu bagaje, să evite aleile sau locurile mai izolate sau cu vegetaţie abundentă şi să nu cumpere diverse bunuri de valoare de la persoane necunoscute, la preţuri mici, deoarece pot proveni din săvârşirea unor infracţiuni.

"Taguri" articol:
vezi lista articole