Tamponare cu un talp pe strada Carpati

20Mai 14:10 2013 de brailei.ro Tipareste Articolul
In noaptea de vineri spre sâmbătă, la orele 3:15, M.Dan (23 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Carpaţi, din municipiu, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra volanului şi s-a tamponat de un stâlp din beton de la reţeaua de electricitate, după care a fost proiectat într-un autoturism parcat, continuându-şi deplasarea până în dreptul imobilului în care locuieşte, solicitând ambulanţa.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

După efectuarea cercetărilor, poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o alcoolemie peste limita legală şi vătămare corporală din culpă.




  "Taguri" articol:

Comentarii