Brailenii care vor dori sa cumpere sau sa vanda masini second-hand trebuie sa stie de noul infiintat targ auto din zona Obor.
Administratia Pietelor si Targurilor va pune la dispozitie samsarilor goniti de blocarea rotilor de cei de la Braicar, un spatiu legal in care sa isi vanda autourisme detinute.
"Suprafaţa destinată spaţiului expoziţional este de 1.400 metri pătraţi, însă există posibilitatea de a ne extinde, astfel încât târgul auto să poate găzdui cât mai multe autoturisme", afirma conducerea Administratiei Pietelor si Targurilor.
In prima fază, spaţiul destinat expunerii autoturismelor are o capacitate de doar 50 de locuri, însă în următoarele săptămâni se va extinde până la peste 150 de locuri.
Reprezentantii APT vorbeste si despre aducerea unui elevator in perimetrul targului care sa fie folosit pentru maşinile ce fac obiectul tranzacţiilor, astfel încât cumpărătorii să poată verifica starea tehnică a acestora.
"Intenţionăm, prin organizarea acestui târg auto, ca toţi brăilenii care doresc să tranzacţioneze într-un mod civilizat autoturisme second hand să aibă un mediu adecvat şi cu toate facilităţile necesare, astfel încât atât cei care vor să vândă, cât şi cei care vor să cumpere să nu mai caute locuri de expunere sau oferte pe la colţuri de stradă sau parcări de hipermarket-uri. Nu mi se pare corect ca brăilenii interesaţi de astfel de servicii să fie nevoiţi să se ducă la târgul auto de la Galaţi sau din oraşele învecinate, în condiţiile în care împreună putem organiza pe plan local, cu costuri mult mai mici, acest mod de comercializare a autoturismelor second hand. Vă mai precizez şi faptul că la biroul APT din Târgul Obor se va afla şi un caiet de sugestii şi reclamaţii, astfel încât toţi cei interesaţi de târgul auto să vină cu recomandări şi păreri, pentru ca împreună să putem oferi brăilenilor exact ceea ce îşi doresc în acest domeniu", declara Costel Bălan, directorul SC APT SA Brăila.
Targul auto va functiona sâmbăta, între orele 8.00 - 16.00, şi duminica, între orele 6.00 - 14.00.
Tariful perceput celor care vor să îşi expună maşinile la vânzare este de 16 lei pe zi.

"Taguri" articol:
vezi lista articole