Prezent la Brăila, Victor Ponta a susţinut o conferinţă de presă în Casa Tineretului, prilej cu care a susţinut că nu mai primeşte PD-L-işti în PSD decât cu anumite restricţii şi că acestora le va cere, la votul asupra moţiunii să se ridice şi să umble: "La vot!".
Întrebat despre dosarele penale pe care preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, candidatul USL la alegeri, Victor Ponta a făcut referire la dosarele lui Adrian Năstase: "Deocamdată, Bunea Stancu are un examen de dat pe 10 iunie, iar şi mai greu în faţa instanţelor". Avertizat că este vorba despre fapte de corupţie - Stancu fiind implicat în dosarul DNA privind traficul de influenţa de un milion de euro în campania lui Geoană - Ponta a ţinut să menţioneze că "rămâne de văzut" fiindcă- spunea el- lui Adrian Năstase nu-i dă nimeni înapoi cei opt ani de procese care s-au încheiat cu o achitare.
sursa: adevarul.ro

"Taguri" articol:
vezi lista articole