Vremea buna pune bete-n roate culturilor insamantate in toamna lui 2013
07Ian
09:42
2014
de brailei.ro
Tipareste Articolul
"Pericolul mare pentru culturile din câmp la acest moment este lipsa stratului de zăpadă protector. Dacă, Doamne fereşte!, în aceste condiţii vine gerul, plantele vor suferi un şoc termic ce va avea repercusiuni mari în ce priveşte recolta", a declarat Traian Cişmaş, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila.
"Până acum nu au fost precipitaţii semnificative, dar, mai ales, nu au fost ninsori. Temperaturile ridicate au permis plantelor să se dezvolte mai repede, iar la rapiţă, de exemplu, planta are deja frunze mari. Fără zăpadă, dacă va veni un episod de temperaturi negative, plantele vor avea de suferit, ajungând în cazuri extreme chiar şi la compromiterea culturilor. Noi sperăm, totuşi, că nu ne vom confrunta cu asemenea probleme", declara Costică Măcelaru, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli (APA) Brăila.
Vremea calda este prielnica daunatorilor care nu mai sunt anihilati natural de vremea rece astfel "Direcţia Agricolă Brăila a emis încă din cursul lunii decembrie mai multe informări pentru producătorii agricoli din judeţ cu privire la lucrările de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor. Astfel, fermierii au fost îndemnaţi să execute în paralel cu lucrările de sezon şi tratamente specifice pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor", a adaugat Traian Cişmaş.
Astfel, potrivit DADR Braila, insamantaril din toamna lui 2013 sunt reprezentate de culturi de rapiţă pe o suprafaţă de peste 25.000 ha, orz pe o suprafaţă de peste 24.000 ha, grâu pe aproape 71.000 ha.
"Taguri" articol:
vezi lista articole



