Zapada generoasa lasa loc inundatiilor si contaminarilor

13Feb 10:32 2014 de brailei.ro Tipareste Articolul
Vremea cu temperaturi pozitive favorizeaza topirea zapezilor masive cazute saptamanile trecute. Un nou pericol pandeste acum gospodariile care au fost luate sub asediul zapezii: inundatiile si contaminarea panzelor freatice, sursa pentru apa din fantani.

In prezent deja functioneaza mai multe staţii de pompare şi evacuare (SPE) pentru a dirija surplusul de apă către Dunăre: SPE din Valea Encii, pentru evacuarea apei din zona Comăneasca, Scorţaru Vechi şi Traian, SPE Gura Gârluţei, pentru desecarea localităţilor Stăncuţa, Stanca şi Polizeşti, SPE Măxineni, pentru evacuarea apei din zona Măxineni şi Salcia Tudor.

De asemenea functioneaza si SPE Brăila, pentru evacuarea apei din cartierele Lacu Dulce şi Pisc din municipiu, şi din satul Praporgescu, comuna Vădeni.

Primarii din Dudeşti, Frecăţei, Movila Miresii şi Siliştea au cerut sprijinul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) pentru prevenirea pericolului de inundaţii pe raza comunelor lor.

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică a propus ca toate fântânile din gospodăriile populaţiei să fie sterilizate, în perioada următoare, Comitetele Locale pentru Situaţii de urgenţă vor acţiona, sub îndrumarea specialiştilor DSP Brăila, pentru sterilizarea celor aproximativ 3.700 de fântâni aflate în evidenţa primăriilor din judeţ.





  "Taguri" articol:

Comentarii