Medicii vor bani pentru turele de garda din spitale

17Feb 16:20 2015 de brailei.ro Tipareste Articolul

Sistemul medical romanesc inca mai are multe de indreptat pana sa poata functiona la parametrii europeni, iar problemele se ţin lant. Desi au cele mai mici salarii comparativ cu alte state comunitare, dar si unitati deplorabile in care trateaza pacientii, medicii mai intampina un hop. Acestia nu primesc sporuri de noapte pentru orele de garda. Acest lucru se intampla de cel putin trei ani. In aceste conditii, Federatia "Solidaritatea Sanitara" solicita Ministerului Sanatatii reluarea platii restante.


Statisticile din domeniul salariilor medicale in Europa indica cifre ingrijoratoare pentru Romania. Potrivit ultimelor cercetari, tara noastra este pe ultimul loc in UE, arata o analiza a MediHelp International.


Cu un salariu minim pe luna pentru medici de aproape 400 euro, Romania este cu mult in spatele unor tari precum Danemarca sau Belgia. De exemplu, specialistii danezi se pot mandri cu o leafa minima de peste 8000 de euro.


Aceasta nu este insa singura veste proasta. Medicii romani raman fara bani si cand vine vorba de garzi.


Analizand prevederile legale aplicabile turelor de noapte ale medicilor, raportate la cadrul legal al Uniunii Europene, expertii Federatiei "Solidaritatea Sanitara" din Romania au constatat ca specialistii care lucreaza in spitalele publice si efectueaza garzi au dreptul de a beneficia de sporul de noapte, in prezent fiind privati de acordarea acestui drept legal.


Conform calculelor efectuate de reprezentantii Federatiei, pentru ultimii 3 ani medicii din spitale clinice au dreptul sa beneficieze de cel putin 1.700 de lei, suma raportata la 20 de ore de garda/luna. Pentru specialistii care lucreaza in unitatile cronice suma se ridica la peste 3500 lei.

  "Taguri" articol:

Comentarii