Transportatorii publici de persoane in atentia politistilor rutieri

Firme de transport persoane
22Feb 06:02 2017 de brailei.ro Tipareste Articolul

În perioada 13 – 19 februarie 2017, Direcţia Rutieră a Poliţiei Române a coordonat, la nivel naţional, o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.

Pe parcursul acţiunii, poliţiştii au urmărit şi depistarea şi sancţionarea persoanelor care efectuează transport de persoane cu autoturisme cu până la 9 locuri, fără respectarea legislaţiei în vigoare.

Transportatorilor de persoane le-au fost aplicate 345 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 15 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 672 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, 26 pentru funcționarea necorespunzătoare a aparatului tahograf și 8 pentru utilizarea incorectă a acestuia.

Transportatorilor de mărfuri, polițiștii le-au aplicat 973 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 21 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului, 1.511 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, 195 pentru funcționarea necorespunzătoare a aparatului tahograf și 65 pentru intervenții neautorizate asupra acestora și 150 pentru nerespectarea perioadelor de conducere sau de odihnă.

În 32 de cazuri în care transportul se desfășura în mod ilegal (lipsa documentelor de autorizare), polițiștii au dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor.

  "Taguri" articol:

Comentarii